Atunci când se creează un curent de opinie favorabil acțiunii publice acesta poate schimba destinul unei națiuni, chiar dacă fiecare luat individual ar putea să creadă că nu are suficientă putere pentru a mișca lucrurile în direcția corectă. Dezamăgirea, resemnarea, abandonul, fatalismul toarnă plumb în picioarele celor care au puterea de a face schimbarea. Este calea cea mai sigură pentru cei de la putere de a se încremeni în funcții, chiar și atunci când guvernează foarte prost.
Nu România este eșuată, ci cei care conduc vremelnic țara au eșuat. Stă în puterea noastră, a oamenilor care sunt cu capul pe umeri, să repunem lucrurile pe făgașul firesc. Doar prin implicare și acțiune!
Noi, Forța Dreptei, suntem un partid de oameni liberi care își clădesc singuri destinul și cariera, oameni care își iubesc țara și care pun pe primul plan interesul României și bunăstarea românilor. Asumăm tradiția liberalismului național românesc și ne angajăm să apărăm și să promovăm principiile și valorile liberale naționale, care au dus la marile realizări ale României din istoria modernă, ancorați în rădăcinile puternice pe care le avem în tot ceea ce înseamnă personalitate, tradiție și cultură a poporului român. Este datoria generației noastre să reafirme și să promoveze idealurile naționale care au clădit România modernă, să le îmbogățească aducându-le în actualitate și să le transmită mai departe noilor generații.
Forța Dreptei este formațiunea politică fondată de Ludovic Orban, cu o orientare de centru-dreapta, înregistrată oficial de instanță în ianuarie 2022. Este un partid național cu vocație europeană, care promovează idei, valori și principii aparținând curentelor ideologice liberale, creștin-democrate și conservatoare. Potrivit Statutului, structura de conducere presupune un for executiv național care se reunește săptămânal, Biroul Politic Național, precum și filiale la nivelul județelor, în municipiul București și în Diaspora. Congresul este organul suprem de conducere al partidului, iar între reuniunile acestuia se întrunește Consiliul Național, organism compus din reprezentanții partidului la nivel național și local.
Pornește alături de noi pe drumul schimbării!
În Partidul Forța Dreptei, fiecare membru contribuie la edificarea unei națiuni puternice, în care dreptatea și progresul sunt la ordinea zilei.