Ce este leadershipul transformațional? Conducerea în cadrul unei organizații

Ce este leadershipul transformațional? Conducerea în cadrul unei organizații

Strâns legat fiind de conducerea unei organizații, leadershipul transformațional este un concept pe care nu prea l-am văzut abordat. Îmi doresc ca astăzi să stabilim ce este leadershipul transformațional și să vedem, în esență, care este conexiunea dintre acesta și conducere.

Se spune despre acest tip de leadership că este cel care îi ajută pe antreprenori să își depășească condiția, respectiv performanțele inițiale. Scopul final este destul de simplu: atingerea unui nivel de satisfacție cât mai ridicat. Atingerea unui nivel înalt de devotament față de grup și, desigur, față de organizația pe care o conduci.

Există în acest sens, câteva ipoteze care stau la baza leadershipului transformațional. Citește articolul în continuare pentru a le afla.

Top ipoteze care stau la baza leadershipului transformațional

Chiar dacă există mai multe, ne interesează strict trei ipoteze importante care stau la baza leadershipului transformațional. Acestea sunt: 

  • Oamenii eu tendința de a urma, întotdeauna, oamenii care îi inspiră. Deci, fii o sursă de inspirație pentru oamenii din jurul tău! Pentru angajați sau pentru parteneri/colaboratori!
  • O persoană care are o viziune clară despre ceea ce își dorește și o persoană care este animată, în același timp, de pasiune poate realiza lucruri mărețe în viață. Doar gândește-te la tine ca antreprenor. Ca lider. Ai ajuns să fii persoana la care ai visat încă de când erai mic?
  • Persoanele care debordează de energie și entuziasm, obțin cele mai bune rezultate. Iar această ipoteză chiar nu mai lasă loc de comentarii. Poți să spui că nu este așa?

Să trecem acum la o scurtă definiție, o exemplificare prin detalii a leadershipului transformațional. Doar acesta este scopul articolului, nu? De a-l înțelege și de a-l pune în aplicare fiecare dintre noi. Cât se poate de bine.

Leadership transformațional – ce este acesta?

Numele acestui tip de leadership ar trebui să ne dea de gândim. În esență, este destul de ușor de “tradus”. Prin liderii care-l urmează, oamenii reușesc să se transforme. Să scoată la iveală cea mai bună versiune a lor. Iar asta ar trebui să facem fiecare dintre noi cu angajații și cu cei care văd în noi o personalitate demnă de urmat.

Tot leadershipul transformațional este cel care merge mână în mână cu ideea de schimbare. Dar nu orice fel de schimbare, ci una benefică. O transformare urmărită de lider, astfel încât echipa sa să devină una mai bună. O echipă care să se susțină reciproc și care să trăiască în armonie relațională.

Fii chiar tu unul dintre acei lideri care dezvoltă moralul, motivația și performanța grupului. Fii unul dintre cei ma buni, mizează pe leadershipul transformațional și observă cum echipa ta cunoaște schimbarea și performanțele.

Cine a dezvoltat conceptul de leadership transformațional?

Pentru prima oară, conceptul de leadership transformațional sau “transforming leadership” a fost introdus de James MacGregor Burns, în anul 1978. Acesta s-a folosit de leadershipul transformațional în cercetările asupra liderilor politici, expunând în același timp dificultatea de a diferenția managementul de leadership.

Din studiile lui, acesta și-a dat seama de două concepte importante și anume leadershipul transformațional și leadershipul tranzacțional. Cele două tipuri de leadership sunt, adesea, analizate în opoziție.

Așadar, dacă leadershipul transformațional urmărește să te ajute să îți atingi idealurile, oricât de sus ar fi ele, cel tranzacțional merge pe un concept mai abstract și anume: dacă faci primești, dacă nu, nu!

Câteva caracteristici ale leadershipului transformațional

Iată câteva dintre cele mai importante caracteristici ale leadershipului transformațional: 

  • Orientarea către exterior
  • Productivitate sporită
  • Claritatea job-ului/a locului de muncă și a ceea ce trebuie să întreprinzi
  • Dezvoltarea continuă a competențelor 
  • Energie și optimism 
  • Asertivitate și flexibilitate 
  • Asumarea neîndeplinirii obiectivelor 

Leave a Reply