Voi candida la președinția organizației județene Satu Mare a Partidului National Liberal.

Voi candida la președinția organizației județene Satu Mare a Partidului National Liberal.

Ieri am făcut un pas important la care cumpănesc de ceva vreme. Mi-am asumat intrarea într-o bătălie politică, ca parte a unui proiect mai amplu ce vizează dezvoltarea comunității noastre.

Voi candida la președinția organizației județene Satu Mare a Partidului National Liberal. Am fost plecat 15 ani departe de casă, iar în țările europene care m-au adoptat pentru o vreme am reușit să construiesc proiecte solide, de anvergură.

Am dorința și ambiția de a face ceva pentru semenii mei, aici acasă. Am prieteni care m-au prevenit că politica românească este un cuib de viespii, unde trădările și loviturile sub centură se țin lanț. Este un pariu pe care mi-l asum cu toate costurile aferente.

Știu că a spune “Voi face o altfel de politică!” vă sună a refren politicianist.

Ei bine, mă veți cunoaște mai îndeaproape și veti vedea că sunt diferit din cel puțin un punct de vedere:

Am venit să ofer, și nu sa iau nimic de la nimeni. Sunt un om împlinit material, iar primul proiect, lucru pe care l-am facut când am revenit în țară a fost să demarez construcția unui spital pe care il voi dona comunității sătmărene.

Stefan Csordas

Cu toate acestea, nu sunt împlinit sufletește, pentru că nu mă pot acomoda cu suferința și neajunsurile din jurul meu.

Judetul Satu Mare are cel mai mare potențial din zonă și cu toate acestea a ajuns cenușăreasa Ardealului. Este în mod clar o problemă de management, și sper să am șansa de a vă arăta ce se poate face cu puțină determinare și onestitate.

“Baronii”, mafiile locale, tătucii din instituții publice, sforarii din umbră, abonați la contractele publice sunt doar câteva exemplare din fauna sătmareană ce țin pe loc dezvoltarea acestei regiuni.

Știu că urmează o luptă grea, însă sprijinul primit de la colegi, precum și încrederea oamenilor simplii este tot ce am nevoie pentru a merge mai departe. Am ales Partidul National Liberal pentru că am fost și sunt un întreprinzător.

Cred că societatea se dezvoltă atunci când tot mai mulți dintre noi îndrăznesc să-și provoace destinul, își asumă riscuri, ori iși urmează cele mai adânci aspirații.

Totodată, mulțumesc președintelui PNL, dl Ludovic Orban, pentru încrederea acordată și îl asigur de întreg sprijinul taberei câștigătoare de la Satu Mare.

Vă invit sa fiți alături de mine. Proiectul meu sunteți voi!

Leave a Reply