7 obiceiuri ale agentilor imobiliari eficienti – partea I

7 obiceiuri ale agentilor imobiliari eficienti – partea I

Pornind de la celebra carte scrisă de S. Covey , „7 obiceiuri ale oamenilor eficienți” și bazându-mă pe ideile forță din ea, v-am pregtătit un articol ce transferă aceste obiceiuri în domeniul imobiliar. Astăzi, vă invit să citiți prima parte.

1. Fii proactiv: gestionează-ți timpul pentru a merge înainte

Un agent imobiliar eficient nu este pasiv, așteptând să vină cereri din piață. Pentru că vorbim de o concurență destul de mare, el simte nevoia de a fi proactiv. Fie că ești la început de drum sau ai experiență în domeniul imobiliar, acordă o atenție sporită generării de lead-uri și obținerii de referințe.

De asemenea, nu este suficient să ai un lead – trebuie să acționezi în direcția sa! Altfel, este doar un contact mort. Acest lucru înseamnă să stabilești discuții imediate și întâlniri cu clienții și potențialii clienți.

Agenții proactivi sunt cei care înțeleg valoarea timpului lor. Aloca suficient timp fiecărei acțiuni: generarea de lead-uri, follow-up și întâlnirii cu clienții.

Ai stabilit un timp și pentru pregătirea întâlnirilor?

Pregătindu-te înaintea unei întâlniri, ești gata să răspunzi oricărei întrebări pe care clientul o poate avea. Acest lucru contribuie la creșterea încrederii în abilitățile tale.

Nu uita să fii promt în gestionarea solicitărilor primite din partea clienților deoarece suntem într-o perioadă în care timpul nu mai are răbdare.

Așa cum spune și Covey, „cheia nu este să prioritizezi ce ai în agenda, ci să îți planifici prioritățile.”

2. Începe cu finalul în minte: analizează o problemă înainte ca ea să apară

Păstrează întotdeaună o imagine clară a obiectivului final.

Ceea ce îți dorești este să închei tranzacțiile și să vinzi casele mai repede.

Cu cât îți organizezi mai bine timpul, cu atât vei fi mai disponibil pentru clienți, vei încheia mai multe tranzacții și îți vei atinge mai rapid obiectivul final.

Ține minte acest aspect și vei reuși să elimi orice barieră apare în calea către succes!

Pregătește-te să rezolvi problemele înainte ca ele să apară. Nu aștepta până la finalul inspecției sau evaluării imobilului. Gândește-te, în avans, la lucrurile ce pot să apară. Discută cu vânzătorul la începutul procesului de promovare a imobilului și află potențialele aspecte ce necesită atenție.

Un agent eficient poate prezenta vânzătorului întregul proces, făcându-l să înțeleagă că este mai bine „să joace cu cărțile pe față” decât să repare ulterioarele probleme, riscând să piardă un potențial client. Cumpărătorii trebuie să știe aceste aspecte de la început. Inspecția la va scoate, oricum, la iveală, deci de ce să nu fii tu cel care le prezintă într-o lumină potrivită?

În plus, pentru a avea succes, este vital să ai o relația foarte bună și cu potențialii cumpărători.

Conform unor studii recente, una dintre cele mai apreciate calități a agenților imobiliar este onestitatea. Prin urmare, pune accent pe transparență în relația cu clienții și vei fi mai aproape de obiectul tău final.

La fel consideră și Covey: „Încrederea este adezivul principal al relațiilor. Este un ingredient esențial în comunicarea eficientă. Este bază relațiilor pe termen lung”.

Leave a Reply